Si daca ar fi Romania femeie… cum ar fi ea?

Si daca ar fi Romania femeie… cum ar fi ea? Voteaza si tu aici: www.creeazaromania.ro/sondaje/

Sighisoara

“Cu acest articol particip la concursul organizat de Premier Tour, pentru desemnarea brandului turistic national.”, text in care sa fie inserat linkul www.sejur-circuit.ro pe cuvintele “Premier Tour”.

Orasul Sighisoara este un oras-cetate, situat in Romania, fiind printre putinele orase-cetate din Europa si singurul conservat in cea mai mare parte. Datorita spatiului geografic in care este situat si a arhitecturii sale impresionante, acest oras a fost supranumit inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea “Perla Transilvaniei”.

Principalul punct de atractie turistica al Sighisoarei este cetatea medievala. Aceasta avea 14 turnuri si 5 bastioane, insa dintre acestea s-au pastrat doar 9 turnuri si 3 bastioane. Principalul punct de intrare in cetate este Turnul cu Ceas, o imagine simbol a Sighisoarei. Acest turn se numeste asa datorita ceasului cu figurine, fiecare reprezentand o zi din saptamana, unic in tara noastra.

Sighisoara ni se infatiseaza ca un veritabil oras-muzeu unde mai pot fi vizitate Muzeul de Istorie al orasului, Turnul Cositorarilor, Turnul Macelarilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cojocarilor, Turnul Fierarilor, Turnul Franghierilor, Turnul Tabacarilor, Biserica Manastirii, Biserica din Deal, Casa Venetiana, Casa cu Cerb, Casa de pe Stanca, Casa cu Sindrila (Eweret), Casa Vlad Dracul. Strazile inguste, din alt veac, cu cladiri de o arhitectura aparte, ofera vizitatorului modern sansa rara de a se intoarce in timp, in atmosfera medievala de acum cateva sute de ani.

Iubire.

By Cabral.

S-au cunoscut in Bamboo… ea superba posesoare de superbe silicoane, el modest posesor de 335 (o masina chiar misto dealtfel). Ea de-a casei, el invitat la onomastica unui alt prieten. Cand a vazut-o si-a pierdut toate simturile, a intrat in vorba cu o prietena, prietena l-a vazut simpatic si i-a pus fata in fata. Ca sa scurtam povestea… s-au imprietenit. Dupa o saptamana ea s-a lasat convinsa sa-l insoteasca intr-un business-trip la Brasov si s-au si “tutuit”. Noi toti am pariat ca dupa ce se da in roller-coaster isi revine in simtiri si ii trece dar… n-a fost asa.

Pana la urma relatia s-a intarit, au devenit de nedespartit si dupa 3 saptamani, in decembrie 2008 au hotarat sa-si petreaca sarbatorile la Viena. Ea venea cu trupul si sufletul ei, el venea cu transportul, cazarea, masa si dansul.

Si au plecat cu 335-ul lui spre o vacanta de vis…

Prima zi la Viena, prima oprire direct la shopping! Kerttner Strasse, (sau cum se numeste c-am uitat amanuntul asta) primul magazin vizitat… Swarovski! Ea vede un colier superb care ar fi saltat incredibil pe decolteul ei siliconat si-i transmite scurt “Il vreau!“. El se uita la pret, vede 800 de euro, inghite in sec si spune “Iubita mea, avem la noi vreo 4.000 de euro, daca din prima zi spargem 1.000 ne intoarcem acasa peste 3 zile… pe jos.”

Ea clipeste usor agitat, se incrunta putin dar trece peste acest episod… Dupa 8 min si 42 de secunde intra in alt magazin. Ea vede un guler de blana superb care s-ar fi incolacit cu drag in jurul gatului ei ce exista deasupra superbelor silicoane si-i spune scurt “Il vreau!“. El se uita la pret, vede ca bucata de animal mort costa 1.100 de euro (mama lor de chinchile!) si spune “Iubita mea, hai sa nu ne grabim ca astia inca n-au bagat reduceri…“.

Ea zambeste stramb, inghite in sec si iese din magazin. El o prinde din urma, o ia de antebrat, o intoarce brusc si o saruta… Ea il lasa s-o mozoleasca si dupa ce se desprinde din focul imbratisarii ii arata magazinul 3. Intra amandoi acolo, pasa-mi-te dragostea se reinnodase…

Ea vede un ceas mic, nimic deosebit, ceva cu niste pietroaie pretioase rau trebuia sa fie, un chilipir de vreo 700 de euro. Intinde o mana cu un deget ferm intins la randul lui si zice “Mi-ar sta bine pe mana, nu?“. El se uita la ea, se uita la ceas, se uita la ea, se uita la pret, se uita la ea si zice “Fa, crezi ca la mine in curte am un pom care face hartii de 500 de euro?! Am venit sa ne distram nu sa toci tu bani!“.

Ea nu zice nimic, se mai uita putin prin magazin, vede ceasurile de barbat si spune “Nu vrei tu sa-l probezi pe asta de aici?“. El, mirat ca partea cu “Fa!” a mers, se uita la ceas, il apreciaza ca dragut (pretul la fel, 138 de euro) si-l cere vanzatoarei la proba.

Ea spune “Ma duc pana la masina.” si pleaca. El zambeste mandru foc de piciorul ce-l pusese in prag cu ceva secunde inainte. Probeaza ceasul, isi spuse ca trebuie sa-l cumpere, baga mana in buzunar si isi aduse aminte ca a pus portofelul, impreuna cu mobilul si toate actele la ea in poseta… Se pune pe asteptat… si asteapta… si asteapta… si mai asteapta putin pana cand s-a gandit ca s-a intamplat ceva…

Si iese din magazin intr-o fuga, ajunge la parcarea unde lasase masina, ea nu era de gasit… dar nici masina nu mai era acolo… Si da-i si invarte-te, si cotrobaie, si lungeste gatul… nimic!

Si da sa i se aprinda beculetul… dar se stinge. Primul gand a fost “A plecat la hotel!” dar apoi si-a adus aminte ca inca nu se cazasera, de-abia ajunsesera in Viena!

Ce-i de facut?! Aude in spatele lui un dialog in limba romana, vede 3 tineri impovarati de pungi de cadouri si se duce la ei… “Salut fratii mei, am si eu o problema, mi-a disparut iubita si nu am telefon, pot sa dau un telefon de la voi? Va rog eu frumos, ma recompensez eu cumva…“.

Baietii zic “Ok.“, ii pun in mana un telefon, el suna la ea, ea raspunde, el zice “Unde esti femeie?!“, si ea spune sec:

- Am plecat ba badaranule! Tu crezi ca am venit la Viena sa ma duci prin berarii si sa mananc carnati?! Esti un sarac obosit! Am plecat la mama in Romania!”… si-i inchide telefonul!

- Faaaaa! Am actele si banii la tine, si cum ma-ta pleci tu cu masina mea?! Vezi ca…

[bip-bip] – adica ea i-a inchis lui telefonul in nas

El mai suna o data… telefonul inchis! Le da oamenilor telefonul inapoi si… de-aici incepe aventura! Sa recapitulam: avea la el o pereche de pantaloni, un tricou, o geaca subtire (teoretic era cu masina), o pereche de pantofi, un ceas la mana si… atat!

Iubirea, acest minunat sentiment, exprimat superb in cant de voci din toata lumea, descris in milioane de cuvinte de scriitori extaziati in simtiri… “Mortii ma-sii de iubire!” … se gandea Catalin stand ca tuta in mijlocul Vienei, cu 0 (zero) euro in buzunar, fara niciun act, fara mobil, fara… nimic!

El, baiat de actiune, dupa ce a inceput sa simta gradele sub zero s-a aciuat intr-un magazin si a inceput sa gandeasca, sa caute variante, sa… ceva, orice!

Ajunge la concluzia ca trebuie sa ajunga la ambasada Romaniei! Uraaa! Gata, organele se vor ocupa de el, va fi repatriat si o sa-i rupa capul nenorocitei! O sa-si recupereze banii si masina, o sa-si repare vacanta, o sa… gata, la ambasada!

Dupa ce s-a trezit ca deschide usa unui taxi si-a adus aminte ca n-are o letcaie in buzunar. Deci… a inchis cumintel usa masinii, s-a luat in brate zgribulit ca un pui de gaina toamna, si s-a aplecat la geamul masinii: “Excuse me, do you know where Romanian Embassy is?“. Pakistanezul s-a uitat la el, a clipit nauc si l-a intrebat de adresa. Catalin al nostru l-a trimis la o adresa legata de mama lui de pakistanez care nu stie nimic (!) si s-a dus la urmatorul taxi cu aceeasi intrebare… dupa ce a epuizat taxi-urile din parcarea respectiva a luat-o la picior si a gasit alta statie de taxi-uri. Deja parkinson-ul termic il poseda, clantanea dintii ca o moara stricata, i-era foame, deja simtea oboseala… In sfarsit, a pus intrebarea cu “Romanian Embassy” tuturor. Toti clipeau la el nauci si… atat!

I-a venit in minte ultima solutie. A intrebat unde e cea mai apropiata sectie de politie. I-au aratat taximetristii unde e , dupa vreo 20 de minute a gasit-o, a intrat inauntru si le-a povestit politistilor care e baiul. Aia au dat din umeri, i-au zis ca n-au cum sa-l ajute si l-au dat afara.

Acum trebuie sa va zic… Catalin nu e vreun prost, partea cu “siliconata” a fost doar o ratacire. Deci, l-au dat oamenii afara dar el a intrat din nou si a luat in brate un calorifer. Austriecii trageau de el sa-l scoata afara dar al nostru se tinea cu dintii de calorifer si urla “Call Romanian Embassy, tell them a romanian is in distress!“. Aia n-au sunat pe nimeni, ca oricum e vineri seara si nu va raspunde nimeni, i-au spus ca singura varianta de a suna pe cineva ar fi doar daca face o ilegalitate, dar ca nu-i recomanda pentru ca va sta in arest pana va fi judecat, si asta va dura. Pana la urma iese in strada imbrancit de baietii in verde si alb…

Si a ratacit pe strazi in speranta ca mai gaseste vreun roman, sa sune in tara. Dar deja era tarziu, strazile se golisera, sperante ioc… “Ce facem Gogule?” se intreba singur si un rezultat decent nu aparea din niciun locsor al mintii lui inghetate. Si… a vazut o shaormerie! Deja simtea aroma Dristorului atat de indepartat, caldura unei incaperi, un scaund moale in fund… si a intrat!

Inauntru vreo 3 clienti si un turc plictisit la tejghea. Catalin se duce ata la turc si incepe dialogul:

- Mister, I am from Romania, and I have a problem. My girlfriend left me here with no money, no papers, no phone… nothing! I need help!

- One shaorma is 3,5 euro sir.

- Mister, I don’t have anything else on me. But I propose you a thing: I give you my watch, I payed 3.000 euro for it in Romania. I need to call my friends in Romania to come and help me, and untill they come I need to eat something. What do you say?

Turcul s-a uitat la el neincrezator, s-a uitat la ceas, Catalin a ridicat mana ca sa vada otomanul mai bine ceasul, Khaled (c-asa-l chema) i-a facut semn sa-si scoata ceasul, l-a luat in mana si a inceput sa-l invarta pe toate partile.

- It’s an ?????? (nu mai tin minte ce ceas AVEA), bought it this year for my birthday, I payed 3.000 euro.

Turcul se mai uita putin, mai cheama un turc, vorbesc ceva pe limba lor, celalalt turc se uita si el la ceas, se intorc si se uita la el, mai vorbesc ceva pe limba aia turceasca a lor, turcul numarul doi se mai uita o data amanuntit la ceas, spune ceva si da din cap a “da” si incep sa rada.

Si brusc se aprinde o luminita mica… speranta lui Catalin.

Dupa cei doi turci (Khaled and friend) au zis ca sunt interesati, Catalin se vedea deja imbuibat cu shaorme, cracit relaxat pe o sofa moale, la caldura, motaind linistit in asteptarea salvarii… dar nu!

Dupa cei doi turci au zis ca vor ceasul, i-au comunicat oferta:

- I give you 3 shaorma every day for 5 days and I leave you to stay in the non-stop area of the restaurant during the night. You do not make noise, do not disturb nobody, just stay there.

- The watch is 3.000 euro, it’s fair if you give me more shaorma for each day but I don’t think I will stay here 5 days. You give me some Cola to drink, 5 shaorma for 3 days, and I stay in the restaurant during the day and in that thing outside during the night, and you leave me make some phone calls to talk with my friends and family.

- 4 shaorma for 3 days, some Cola, ok with the restaurant but no phone call. Last offer and you owe me. And you give me the watch now.

Si ce era sa faca… a acceptat. I-a pus turcului ceasul in brate, si-a gasit un loc in shaormerie, s-a aruncat salbatic in trupul primei shaorme si si-a indesat prima sticla de Cola pe gat, servit de noul lui prieten – Khaled – care invartea lipii si castraveti murati mandru nevoie-mare cu noul ceas pe mana. Si dupa ce Khaled a zavorat restaurantul, Catalin a ramas in “antreu”. Acum hai sa va explic cum am inteles si eu: antreul asta era un fel de chiosc din termopan in care se adaposteau clientii care veneau noaptea si erau serviti “la gemulet”. Chioscul asta avea vreo 2m lungime si 1m latime, loc in care trebuia sa incapa si clientul, si Catalin, si scaunul pe care statea Catalin.

Si asa a trecut prima noapte…

Trezirea de dimineata, in loc de omleta and stuff o shaorma prospetica la mic dejun, in loc de cafea o Cola, tigara luata imprumut de la unul dintre bucatari si… screme-te gogule si gandeste-te cum faci sa iei legatura cu natiunea si familionul.

Evrika, romani suntem, ne ajutam intre noi! Si pune-te pe drum! Catalin al nostru s-a plimbat in ziua aia prin Viena, mai ales in zonele turistice , pana n-a mai avut picioare. Tactica era simpla: statea prin magazine si fast-food-uri cu urechea ciulita. Cand auzea limba romana isi lua fata de milog si le spunea ca are o urgenta si are nevoie sa sune in tara. Teoretic planul era simplu si ar fi putut fi si eficient…

- Buna ziua, v-am auzit vorbind romaneste… stiti, am o mare problema si sunt disperatm trebuie sa sun in tara dar mi s-au furat si telefonul, si banii, si tot… (si in timpul asta ii veneau in cap imagini cu superbele silicoane). Pot sa sun de pe telefonul Dumneavoastra? Macar un minut, va rog mult!

1. – Pleaca frate, numai la pomana stiti!

2. – Lasa ba c-am mai auzit io din astea, iei telefonul si fugi! Ciorditori nenorociti!

3. – Normal, esti roman, la miloaga! Pleaca ba!

Dupa 30 de minute si multe sudalme incasate Catalin incepuse sa se gandeasca la faptul ca daca era orice alta natie si nu roman si-ar fi gasit de mult pe cineva care sa-l ajute… dar nu s-a lasat!

- … macar un minut, va rog mult!

- Ia stai putin. Costele, vino ba-ncoa’! Si vine Costel, munte de om, cateva zeci de kg peste suta si privire ucigatoare.

- Ce-i ba?

- Auzi ce zice asta… si-i povesteste lui Costel care asculta cumintel si la final spune:

- Daca incerci sa fugi iti tai gleznele! Ia telefonul meu si suna. Si-i da telefonul.

Primul apel la “superbul decolteu”, telefonul inchis. Al doilea apel pe telefonul lui, suna dar nu raspundea nimeni. Al treilea telefon a fost dat la mama lui, telefonul inchis (erau la tara). Telefonul 4 la fosta iubita, a raspuns un mascul si cand a inceput sa-i spuna Catalin ce-si-cum l-a injurat ala si i-a inchis telefonul in nas. Inca vreo 3 telefoane pe la prieteni, disperarea incepea sa-si arate coltii, Costel devenea nerabdator…

Al nu-stiu-catelea telefon a fost la mine. Nu va entuziasmati, nu stiam numarul si n-am raspuns! Pana la urma a dat de unul dintre prieteni si i-a povestit intr-o suflare ce a patit dar si-a dat seama ca nu putea sa-i spuna omului unde ar putea fi gasit pentru ca uitase sa ia adresa de la shaormerie si… nu avea telefonul ala decat pentru inca 3-4 minute. Si a zis:

- Ba, sunt in curu’ gol, m-a lasat nenorocita aia aici si n-am nimic! Cand o prind o omor! Dorm la o shaormerie, nu comenta nimic, tu suna pe toata lumea si puneti-va pe drum, o sa vad cum reusesc sa va sun si sa va dau un numar sau o adresa! Te rog, te implor, te orice!!!!

Si Costel a zis “Gata ba, ai vorbit!“, i-a luat telefonul si dus a fost! Catalin al nostru o taie intr-o fuga spre shaormerie, navaleste inauntru, afla adresa si o taie inapoi spre zona turistica in cautarea altui Costel. Nu o mai lungesc acum, pana la urma a gasit un cuplu (de atunci le pune numele pe lista de “buni” la slujba de la biserica), oamenii i-au dat telefonul sa mai sune o data si i-au dat si 10 euro, era bogat! A sunat din nou la prietenul din tara si i-a dat adresa, era aproape salvat! Dupa asta s-a retras cumintel la o shaorma si… o Cola.

- Muahahahaha! Baaaa, fi atent! Muahahahaha! M-a sunat Catalin… muahahahaha! Stai sa respir… deci m-a sunat Catalin… muahahahaha!

- Ce-ai Bogdane, te-ai tampit?! Zi ca am treaba!

- Muahahaha! Serifule fi atent: m-a sunat Catalin si… muahahahahah!

- Suna-ma cand iti aduni creierii, ai fumat ceva?! Pa!

- Stai Cabrale, stai si asculta! M-a sunat Catalin…

- Mi-ai zis asta de 4 ori… hihihi… am ajuns sa rad ca prostu’ de rasu’ tau!

- Bwahahahaha! Da ba, l-a lasat aia in curu’ gol la Viena! A plecat paragladina cu masina lui, n-are bani, n-are telefon, n-are acte, cica… muahahahaha! Muahahahahah! Ba, cica sta intr-o shaormerie!

- Muahahaha hihihihi huhuhahahaha! Care serife, siliconata?!

- Da ba, cred ca aia! Muahahaha! M-a sunat ala disperat ca a ramas ca valiza-n gara! Serif, tre’ sa… muahahahaha! Tre’ sa mergem sa-l luam!

- Bine. Organizeaza treaba si plecam in noaptea asta. Hihihihi! Da’ daca n-are acte cum il scoatem de-acolo? Si aia unde e? A dat masina in urmarire? Muahahahahahaha!

- Nu stiu frate dar oricum nu are proasta cum sa intre in tara ca masina parca e pe firma.

- Pai nu ba, ca la intrare iti cere doar talonul, nu-ti mai cere nimeni procura. Deci pisi e in tara… muahahaha! Da’ de ce l-a lasat acolo?

- Nu stiu ba, hai ca sun la Rami de la Pasapoarte sa ma invete ce-i de facut…

Am aranjat toate cele ale mele, intre timp Bogdan a sunat si niste prieteni din Arad care au promis ca pleaca si ei spre Viena caci asa l-ar fi recuperat mai repede si cand ajungeam noi vedeam cum facem. Si pe la vreo 12 noaptea, sambata spre duminica, ne-am pus pe drum. Si am ras in masina de ne-am cracanat, am facut fel de fel de scenarii si iar ne-am hahait, si ne inchipuiam cum e fitosul nostru cazat la shaormerie si iar am ras… eu uitasem de un lucru, uitasem sa intreb cum il bagam in Romania… alt motiv de halimai si tremur in izmene…

Am ajuns la Viena in 14 ore, un timp bun in conditiile date. Prietenii din Arad au intarziat cu treburi si au ajuns cu vreo ora inaintea noastra, nu aveau navigatie si nu s-au descurcat, i-am agatat din parcarea de la SCS (Shopping City Sud). Am bagat adresa in navigatie si am ajuns. Shaormeria nu era vreo dugheana dar singura diferenta intre aia si a noastra din Dristor era ca aia aveau mese de plastic si era un spatiu inauntru cu vreo 6 mese. Si cand intram noi in shaormerie il vedem pe-al nostru…

… de plictiseala spala vase! Mai oameni buni, ati vazut vreodata 5 barbati care se taraie pe jos incercand sa respire? Va zic eu, e un spectacol pe cinste! Khaled se chinuia sa ne dea afara dar saracu’ radea si el de rasul nostru…

Cand ne-a vazut Catalin a dat cu jegurile alea de pamant, a iesit de dupa tejghea si plin de spume a urlat “Hai in tara s-o omor pe-aia!“. Si a iesit, a intrat iar, l-a intrebat pe Khaled cat vrea pe ceas, ala i-a zis ca ceasul face 3.000 de euro, Catalin mi-a cerut cheia de la masina si a plecat! Noi… am mai ramas la o shaorma! Bine, o mizerie, saracu’ “al nostru” a mancat de nevoie da’ noua nu ne plac siliconatele deci nu eram pedepsiti asa ca am mers la o carciuma din Viena, “Viena Cafe” se numeste unde am mancat si noi ca oamenii…

Si acum hai spre casa… si mergem noi linistiti, trecem la unguri, traversam cuminti cu 90 toata Ungaria cu toate ca viteza legala e 130km/h dar la in ce hal radeam nu ne simteam in siguranta nici la 90… In timpul asta ne-a povestit saracul toate cele istorisite si de mine in posturile astea, era sa sarim de vreo 3 ori de pe autostrada… mai oameni buni, n-am mai ras asa de cand ma stiu! Ne era frica sa bem si-o gura de apa ca sa nu facem pe noi… conduceam si plangeam de ras…

A, stai ca era sa uit… atat de tare era omu’ de stricat la stomacel ca a trebuit sa oprim LA TOATE benzinariile din drum, shaorma cu Cola nu e treaba constructiva… a cacarizit asta prin toate colturile, in timp ce noi stateam in masina si radeam (frate ce-am mai ras!).

Cand sa ajungem la Turnu pun eu intrebarea aia fatidica “Ba, asta n-are pasaport, am ras, am rahatit si ne-am distrat da’ acum ce facem?!“. Bogdan zice sa trag pe dreapta inaintea vamii. Ajungem la vama, opresc, se duce la portbagaj, cotrobaie putin si scoate o punga, aradenii opresc si ei si lasa masina in spate.

Aradenii coboara din masina lor si se suie la mine, Bogdan si Catalin se suie la aradeni in masina. Eu, in timp ce ma intindeam sa vad in oglinzi ce fac aia doi incep sa intreb care-i treaba dar astia (aradenii, zic) se faceau ca vaneaza norisori. Dupa vreo 3 minute ma enervez si dau sa cobor din masina dar Bogdan pornise deja masina si a plecat hotarat spre vama, pornesc masina si plec si eu dupa ei. Ajung ei in dreptul primului ghiseu, cel cu Control Pasapoarte, intinde Bogdan mana cu pasapoartele (?!), vamesul se uita scurt in ele si-i face semn sa treaca. Eu naduseam tot, nu intelegeam nimic, ne controleaza si noua pasapoartele si trecem. Dupa vama tragem toti pe dreapta, toata lumea topaia si se bucura numai eu eram din alt film. Catalin era in genunchi si saruta niste bolovani urland “Romanica, tarisoara mea, te iubesc fa frumusete!“, Bogdan vine la mine:

- Ba, nu ti-am spus ca te crizai si ne luai la omor. Inainte sa plecam i-am sunat pe toti si le-am luat pasapoartele. In masina l-am imperecheat pe-asta cu unul dintre pasapoarte si… gata!

- Ba sunteti tampiti?! Asta-i puscarie! Ca…

- Gata, e fumata! Am trecut, suntem bine. Si daca se intampla ceva ne scoteai tu de-acolo…

- Da ba, in 2020! Oligopatilor!

Bine, discutia a continuat, eu tot in spume dar ce mai era sa fac… si am plecat spre Bucuresti.

De pe drum asta a sunat in continuu la “superbul decolteu” si pana la urma fata i-a raspuns.

- Fa te omor! Faaaaaa, te omoooor! Te omor, te omor, te omor! Iti tai silicoanele fa, m-auzi? Unde-i masina mea?

…. (pe ea n-o auzeam)

- Ceeeee?! Cum i-ai spart bara?! Deci gata, te omor fa! !@#$*&^$%*&%^&*!!! Te arunc in Dambovita! Unde-s banii?

…

- Ce-ai facut fa?! Din banii mei?! Pai ce treaba am io cu ma-ta fa, cum adica i-ai luat si plasma si masina de spalat vase si aer conditionat si… deci gata! #&^$**&^! Fa, te omor! Esti o…

Si se intoarce spre noi: “mi-a inchis telefonul! Deci o omor! Deci… da’ calca Cabrale pe acceleratia aia ca mergi ca o baba! Deci… o omor! O ucid! O anihilez! O…”

Nu ma mai lungesc acum, a sunat-o incontinuu, fata ba ii raspundea ba nu, ba ii inchidea telefonul, ba il injura si ea, Catalin stia una si buna: “O omor! Masinuta mea! Banisorii mei! O omor, o ucid, o omor!“. Si am ajuns in Bucuresti…

- Ba, ai spray din ala cu piper prin masina?

- Ce-ai bre, te-a tampit mujdeiul?!

- Are caine ba, n-am cum sa intru in curte! O omor!

Si asa ne-am certat de la intrarea in Bucuresti si pana la el acasa. Noi incercam sa-l calmam, el ne intreba de sabii si iatagane, de pistoale si tancuri, mitraliere si elicoptere militare… Pana la urma l-am lasat acasa si asta a fost.

Am aflat restul povestii acum cateva zile, atunci cand m-am gandit prima data sa scriu despre povestea asta…

Catalin a ajuns acasa, si-a facut un dus (trebuie sa recunosc, atunci cand s-a incalzit in masina emana asa, o chestie incert-neplacuta), s-a imbracat de scandal si a plecat spre “superbul decolteu siliconat”. Ajunge al nostru acolo, suna la poarta si nu raspunde nimeni, se cocoata pe gard si-si vede masina in curte (bara fata sparta atarna artistic intr-o parte dupa un sarut pasional cu o bordura din Mall Vitan), motiv pentru si mai multe spume!

Cainele latra cu spume la gura (fost dulau comunitar, actualmente “The paznic of the cetatea”), Catalin scoate triunghiul reflectorizant din portbagaj (cealalta masina, o Bora) si sare gardul. Si aici incepe halimaiul!

Da cu triunghiul in caine, cainele fandare rapida si atac la pulpa, Catalin da cu sutul si nimereste cainele in piept! Cainele nu se lasa, dupa un pas in spate rapid se arunca si-l apuca pe Catalin de treling (mda, training). Catalin se smuceste, se dezechilibreaza, cade, dar reuseste sa-i dea saracului caine un tringhi reflectorizant in cap. Cainele da drumul la crac, Catalin se ridica de jos si fuge spre casa, ajunge la usa dar usa era incuiata, cainele se arunca artistic in aer si-l prinde pe Catalin de cur! Catalin urla, cu o bucata sanatoasa de cur in gura cainelui, se intoarce si da cu triunghiul dupa caine, cainele se fereste si se repede iar. Catalin isi da seama ca n-are sanse sa invinga si-l ia disperarea… incepe sa urle “Ajutoooor! Ma omoara!“!

Cainele nu vorbea romaneste, nu s-a prins ca al nostru s-a predat si ataca in continuare. Catalin, proptit cu fuindul in usa, dadea din picioare ca Armstrong pe bicicleta si urla ca sirena lui Vasile Roaita. Trec ceva minute, cainele reuseste sa prinda din nou un crac de la pantaloni si incepe sa traga. Catalin si mai disperat urla ca di gura de sarpe!

Pana la urma “superbul decolteu” descuie usa si potoleste cainele, il ia si-l leaga langa cusca, Catalin se ridica si-si inspecteaza fundul si cracul… fundul sangera, piciorul era doar zgariat…

- Fa, %(*&^$^&#*(*^, te omor, de ce-ai plecat?!

- Pentru ca esti un calic! Mureai daca imi faceai si mie pe plac?!

- Faaaa, (%^#$%@, eu ti-am zis ca sunt copilu’ lu’ Bill Gates?! #$%^*&^#^&(#*&!, muncesc pentru bani! Mortii si ranitii &^%$^(*#&^@%^, ca te omor! Ce, sunt vreun arab batran ca sa te intretin?!

- Ce sa intretii ba amaratule, m-ai luat la Viena ca sa ne plimbam de mana in parc…

- Pai n-a vazut familia ta Viena din Paleolitic incoace fa! Sa-mi pupi si talpile sugativa nenorocita! (^%$%^*@&^%@^!@#*&%^&#*&^@%^!!!!

- Esti un badaran! Hai, vrei sa ma bati? Oricum esti un fatalau! I-ati masina si pleaca din casa mea! Saracule! Si-i arunca cheile de la masina pe jos prin curte…

Ce a urmat nu va pot povesti, caci nu a vrut sa-mi zica, dar va pot spune rezultatele: una bucata ochi bine umflat (la ea), multiple hematoame pe maini (la ea), multiple zgarieturi adanci pe fata (la el), certe smocuri de par lipsa (la amandoi), un deget de la mana luxat sever (la ea) si doi dinti ce se clatina si acum (la ea).

Per ansamblu… i-a dat jihadul, i-a dat na-na, a smotocit-o bine, a ciomagit-o, a… ati inteles ideea.

Cea mai frumoasa parte vine insa acum… Mircea, asta o sa-ti placa! Dupa cum spuneam, acum cateva zile mi-a venit in cap sa va povestesc, atunci cand…

… cand am primit invitatia la nunta! Dap, se casatoresc anul acesta, in iunie. Si asa cum spuneam in debutul primului post din aceasta serie, eu nu ma duc.

Asta a fost Cataline, acum te cunoaste toata Romania, daca la primarie incepe sa zambeasca pe sub mustati Domnu’ Primar cand va face actele sa stii ca-i din vina mea… sa va iubiti si sa fiti fericiti va doresc!

Cand eram mic …. eram la fel de mare.

“Cand voi fi mare vreau sa ma fac astronaut!
Esti prea prost pentru asta fiule si in plus nu o sa iti incapa sfecla in casca.”

Asta e genul de raspuns pe care parintii ar trebui sa il dea progeniturilor. Sigur… e frumos sa visezi dar realitatea e cruda si nimeni din pacate nu te pregateste pentru ea. De mici suntem intoxicati cu mituri si legende, despre cum tu ca entitate poti sa faci orice, orice vrei tu.

Mentalul colectiv pute a prostie crasa cand vine vorba de vise si aspiratii nerealizabile si fara substrat. Stiu ca lumea o sa imi sara in cap cu toate cliseele posibilie luate de prin filme de mana a doua. “Dar vai … e frumos sa visezi, este bine pentru suflet…” pentru sufletul cui?

In continuare aceleasi concepte prafuite le aud peste tot, daca termini facultatea vei fi mezu din dodoasca , fi bun fiule si o sa se intample … ceva… inca nu am aflat ce .. si toaaata polologhia asta de fraze care nu au nici un substrat real. Nu trebuie sa fii un geniu sa realizezi ca ceva nu e in regula, scoate capu pe geam, bea o cafea si uita-te in jurul tau. Cei mai multi care au statut social ridicat au facut asta ocolind mijloacele clasice. Educatia care ne este aplicata este fundamental gresita iar sperantele, visele si asteptarile de la viata ce urmeaza sa vina sunt absolut utopice.

Undeva in toiul noptii dupa o zi neinteresanta mi-am miscat hoitul spre o shaormerie ca sa ma infrupt din amestecul turcesc. Cum stateam eu asteptand sa imi distrug ficatul l-am auzit pe un baiet la vreo 35 de ani care indesa cu spor la cererea mea mai multi cartofi in comanda : “Ce viata de cacat.”

A fost un moment unic, superb, ca o poza rara care esti convins ca nu o poti reproduce. Totul s-a oprit pentru o secunda si am putut simti durerea veritabila, pura, neprefacuta a unui om care a realizat… ca a dat gres si a fost mintit.

Am stat putin incercand sa scot ceva semi-inteligent pe gura … dar nu am putut decat … Welcome to the real world.

Stella…Stella!!!

Absolut genial.

Respecta-ma ca iti rup capu’.

Am facut marea greaseala de a participa de cateva ori la discutii despre despartire prin diverse grupuri. De obicei incerc sa fiu rezervat mai ales ca sunt convins ca parerile si ideile mele de cele mai multe ori deranjeaza sau invart cutitul in rana cuiva.

Aseara nu am putut sa ma abtin, desi sunt constient ca imi afecteaza imaginea de “taur comunal care mai mimeaza din cand in cand sentimente”, sprancenele ridicate reusesc sa ma intereseze putin spre deloc.

Cica daca te desparti de cineva prin intermediul telefonului, sms-ului , internet-ului e de porc si nu se cade. Inseamna ca nu ti-ai respectat “remorca” si esti un nesimtit far’ de suflet.

Care e smecheria in a te intalni cu persoana respectiva, cel mai probabil intr-o bodega pe care o frecventati si sa ii zici ca nu o mai suporti. Nu am putut niciodata sa inteleg unde e acest mare respect …

Sa ii spui ce ? Adevarul ? Mai nimeni nu spune adevarul , iar putinii care sunt sinceri mai bine ar minti pentru ca “sinceritatea” nu este pentru cei slabi de inger, iar de obicei gasim cele mai aberante minciuni care sfideaza orice logica.

Deci ai solicitat o intrevedere cu “pepushea” ta pe un teren cunoscut, urmeaza momentul adevarului in care tu incepi sa ii explici nimic si te intinzi la discutii de minim 30 de minunte, timp in care ea se uita la tine cu lacrimi in ochi si cu mucii atarnand. Sunt absolut constient ca femeile sunt masochiste dar nu am putut sa inteleg de ce ai prefera asa ceva in locul unui telefon si nimeni nu a reusit sa imi ofere cateva argumente.

Respectul il arati in timpul relatiei prin gesturi frumoase, prin faptul ca nu ii dai capace dupa ceafa cand te enerveza , prin faptul ca nu o tavalesti pe sora-sa sau pe cea mai buna prietena , prin flori ,cadouri si lista poate continua foarte mult pana la lucrurile cele mai mici. O respecti aratandu-i ca nu este oricine si incercand tot timpul sa o faci sa pluteasca pe langa tine. Cum se termina …deja nu mai e important si prefer sa ii ofer posibilitatea de a se manifesta cum vrea ea in intimitate decat sa o tarasc in public sa o vada toata lumea cum i se intinde machiajul.

Femei de cariera

Odata, la serviciu, am dat de o colega nervoasa la toaleta. Iesise din cabina, isi netezea fusta si bombanea: “Stii bancu’ ala cu Itic?”. N-am stiut daca vorbeste cu mine, asa ca am mormait incert, in asa fel incit, la o adica, sa reiasa ca eu de fapt cintam. A continuat si m-a scapat astfel de propria-mi mutra buimaca: “Cica se ruga Itic toata ziua la Dumnezeu: da, Doamne, sa cistig la loterie! Ajuta-ma, Doamne, sa cistig la loterie, hai, Doamne, zau, de ce nu ma ajuti si pe mine sa cistig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atita vaicareala, se repede la el: ma, Itic, pe cuvint ca te-am auzit si m-am straduit din rasputeri, dar te rog frumos, ajuta-ma si tu putin: joaca la loterie!”.

Am hahait cu ea un pic, dar asteptam legatura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: “Asa si eu, draga: tocmai am facut acum un test de sarcina care, normal, mi-a iesit negativ. Am plins ca proasta, cu fundul pe colac, fiindca ma screm de vreo patru ani sa ramin gravida si degeaba! Dupa aia insa, brusc, mi-a bubuit mintea ca de
la ciclul trecut n-am mai facut sex, de fapt! Ca eu cu barbata-miu nu ne intilnim decit 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decit de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindca imi fac parul cu drotul, pantofii cu crema si botul cu ruj.”

Verifica-ti agenda, am putea sa ne vedem azi la 1.45 sa luam lunch-ul si sa facem un copil?

Ma uitam la ea cu ceva ce fusese pina de curind admiratie, dar deja nu mai eram sigura: femeie de cariera, obsedata de promovare, leafa, autoritate si performanta. Vorbea jumate-n engleza, jumate-n romana, cum se poarta acum, era toata numai taioare, promousan, targhet, auaernes, marchet, pablic-rileisans, plening, risarci, fidbac. Dama spirt, cu parul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fara-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomica si de barbatii care cred ca femeile sint inferioare.

Avea un sot manager, care-si facea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului napraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau in multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mindria-n ei. Dar n-aveau copii… Asta lipsea din tabloul perfect.

Cind au implinit 30 de ani au facut consiliu de familie, cu parinti si cu socri cu tot, si au decis sa aiba un baiat si o fata, neaparat in ordinea asta. Cind au implinit 34, s-ar fi bucurat sa aiba si-un pechinez, numai ca progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si
pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, ii lasa si lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, minca uscatura. Apoi se strecura in pat linga ea, dar n-o trezea niciodata pentru sex, fiindca el trisa, seara nu facea dus, nu mai avea timp. Facea doar dimineata.

Ea vazuse-n filme cum femeile de cariera isi faceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasa nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare data era ca numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fat, mai trebuia si ceva de le el, parca. Dar el avea de invatat ca s-ajunga docent, ea avea de ajuns cea mai sefa si de cistigat bani. Copiii nu apareau, iar cuscrii faceau deja consilii numai intre ei, hotarau ceva, insa rezolutia raminea nerostita, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu raspundeau, erau in miting.

Pe ea, ovulatia o prindea numai in brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cind erau studenti si obisnuiau sa mai si traiasca, ea ii desenase doua ovare si niste puncte pe care le inghesuiau alte puncte, cu coada.

Femeile s-au opintit citeva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca niste timpite, ii multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de a lucra si-n weekend, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline. Sefii pleaca de vineri la prinz si-i mai vezi luni dupa-masa, cind se deseapta din mahmureli de cinci stele.

Timp in care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat atit din coate si-ai facut ulcer de cind maninci numai kebab in chifla, la serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal.

Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e impicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie “urgent”, “campanie”, “scheme”, “rapoarte”. In somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de patratici si te trezesti tipind. Nu pentru ca te innebunesc folderele, ci pentru ca e deja 7.30 si la 8 trebuie sa fii la firma
si-ai dormit strimb si-ti sta bretonul ca o bidinea.

Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta…

Munca e buna numai cind ti-aduce un franc cinstit in buzunar si, mai ales, iti da si ragazul sa-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe saptamina si sa ametesti in bar doua zile pe saptamina. Asta e raportul minim rezonabil.

Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care ii hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe saptamina (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mincare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cind opereaza el pe creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca.

Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton in “Baby Boom” se lasa drogate de gindul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca sotul, copilul, ciobanescul german si siameza asteapta oricit, ei latra la unison cu mindrie ca au o directoare in familie.

Cind ambii soti muncesc deopotriva, ajungi sa le intelegi masochismul, pina la urma. Pericolul dospeste abia cind femeia de cariera are acasa un inginer care scapa la 4.00 de la uzina, apoi vrea mincare cu sos, maiouri cit de cit curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa fie promovata alta in locul ei, la o adica, femeia se inscrie deja la divortul part-time si faciliteaza hirjoana extraconjugala a barbatului constrins de hormoni.

Cind constati ca fetita ta ii spune “mama” soacra-tii (care nici nu te-a vrut de nora, fiindca nu pareai gospodina si uite ca stia ea ce stia) si biziie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tirziu sa-ti dai demisia. Copilul nu intelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el garsoniera-n Bucuresti cind termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i verifici lectiile). Copilul vrea sa stai linga el, calda, pufoasa, atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu, care-ai raspuns la celular si-n clipa cind te cerea ala de nevasta, si i-ai spus lui “da”, acoperind o secunda telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sa vorbesti cu seful de sectie la
telefon, nu prea intelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei.

Mircea, fa-te ca traiesti!

Apropo, cind ti-ai inchis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara sa te deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea cind ai vazut tu ultimul film inca nu se inventasera telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roata si fir cirliontat. Vasazica: ultimul film vazut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citita a fost “Notiuni de introducere in cibernetica”, ultima iesire in natura a fost pe ierbuta de la Romexpo, cind ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima data cind ai gasit alimentara deschisa in drum spre casa inca se gasea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odata i-ai facut uneia o confesiune prin fax, inca ii cumperi copilului haine cu doua masuri mai mici, fiindca atit purta cind te-ai angajat, ultima data cind ai fi vrut sa faci sex aveai ciclu, iar ultima data cind ai facut sex te-ai inhibat, fiindca uitasesi sa-i spui ceva contabilei.

Nu i-ai mai spus barbatului din viata ta “te iubesc” de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu’, ar trebui sa i-o suieri in timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat dupa ce-l ameninti sa nu cumva sa uite sa-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, ca-ti vine sigur diseara sau miine.

Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, intotdeauna. Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atit cit se poate. Ia bunul simt, in doze homeopatice. Sa stii numai tu.

Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere. Cea mai buna bere pe care am baut-o in viata mea n-a fost la Praga, ca lumea buna, ci in Herastrau, cind o taiasem de la sedinta de redactie, lasind vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sa string apa.

Mi-a ramas in cap (si mie, ca atitor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cind habar n-aveau ca intrasera deja in direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: “Mircea, fa-te ca lucrezi!”. Si Mircea a ascultat. Si a ajuns departe. Pina cind vom pricepe omeneste tilcul acestui indemn vital, vom continua sa ne prefacem ca traim.

Mircea Dinescu